Arborele Lumii-Negura Bunget

Cînd zo­rile se varsă În față-mi se întinde zarea Un fir de cer văzduhul Un soi de nor mi-e starea Soarele-i spin, spinu-i des­tin Sădesc un pom, din ram de soare rodi­toare Soare sur mă lu­minează Soare sec mă-ngălbenește Lume ne­lu­mită, de dor pusti­ită Nor de dor în om de pom Cer mis­ter, mis­ter din ochi de cer Ce prin pământ se cern Văile și apele, munții și pădurile Mis­ter de-adînc de cer Din cer, trei rădăcini răsar din nori, coboară Și în pămînt, trei cren­gi se-mpămînte­nesc Și atun­ci… ce-a fost Din cer mândru, lu­cios Om mare, vânjos Ar­bore întors pe dos Din firul lu­minii prins-a rădăcină Om și ar­bore ales, pe-o cădere lină Semne, tălmăciri, s-aprind de înțeles Foc de rouă, ful­ger din spini Cu limbă de moarte Pe-o culme de nor Înarborat mă-ntorc Și Om, și Pom