Ochiul Inimii-Negura Bunget

A fost, când nu era, și când era nu a mai fost Când cerul și pământul se-ntâlneau, Omul atingea cerul cu mâna Și stele-i cădeau în poală Poar­ta făpturilor, din miez de soare, să coboare Prin rac să in­tre-n felul firii omenești Și poar­ta ceru­lui, din miez de ger Prin corn să se ridice-n firea vidu­lui neant Din tre­cut ce nu mai e, Și vi­itor ce nu e încă, În nod vital, prezen­tul veșnic, Ochi­ul as­cuns întoarce Și ia în stăpânire tim­pul între­it Roua ce­lestă deșteaptă Simțul eter­nității în grota in­imii, Și ce-a de-a șaptea rază Trezește ochi­ul cos­mic Din tre­cut ce nu mai e, Și vi­itor ce nu e încă, În nod vital, prezen­tul veșnic, Ochi­ul as­cuns întoarce Ia în stăpânire tim­pul între­it Înșiră-n șir, și oprește cu oprire Înșiră-n șir, și oprește cu oprire Stăpân al Regimu­lui Veg­e­tal Rege peste Reg­nul An­i­mal Domn în Tărâmul Min­er­al Între foc, pământ, apă și aer. Adună ce e împrăștiat, Găsește vorba împi­etrită, Până vei muri și vei învia Slăvit, iubit și put­er­nic În cele trei lumi.