Sfintit Cu Roua Suferintii-Agathodaimon

Cind lumen se preschinba-ntr-o umela-nchisoare In care-n van speranta, bist lilac se zbate Lovindu-se de ziduri, cu-aripi sovattore Si dind mereu cu capu-n tavanele surpate Deodata, minioase, prind clopate sa sara Si catre urla-ngrozitoare Lungi si nesfirsite convoaie mortuare Incet si fara muzici prin suflet trec mereu... M-ati sfintit cu roua suferintii Si mi-ati pus venin in singe Iar speranta-nvinsa plinge Ca sufletul meu Si muta-i-gura-dulce a altor vremi Cind trimpul creste-n urma mea Iar eu ma-ntunec! E-o ora grea si mare Aripile-mi negre in ceruri se-ntind Astfel lume amuteste la-niunecari solare Astfel lume amuteste vulcane cind s-aprind... Cind prin a vietii visuri ostiri de nori apar A mortu umbra slaba cu coasa si topor Taceti cumtac in spaima, crestinii din popor Cind evul asfinteste si dumnezeii mor! Se mistuie-n moarte si durere Vapaia care-n mine a stralucit Ciudata intristare ce creste ca sie marea Pe-un tarm stincos, pustiu... Peste flacari, peste fumuri, pe cadavre descarnate Pe cimpii deserte, pe altare profanate Vino, s-asezi pe ele tronul tau de oseminte Inalta-te in culinea fumegindelor morminte! Caci eu nu ma las unrobit de tine, Crestine!